OAMENI TARI. Cosmin Ciacâru, după Irak și Afganistan: „Emoția te ține viu. Chiar și acolo”. VIDEO

Am început cu povestea plt. adj. Marius Apostol, militarul a cărui viață s-a schimbat în Afganistan, cu doar câteva ore înainte de asasinarea lui Osama bin Laden. Am continuat cu cele trei încercări de dinaintea întoarcerii ale lt. col. Ion Okroș, după care vi l-am prezentat pe plutonierul Minel Cheșcu – tâmplarul care s-a dus cu parașutiștii în Irak și a ajuns maratonist. Sergentul major Aurel Mihale ne-a povestit despre misiunea personală, un nou-născut, care l-a așteptat la întoarcere dintr-o misiune profesională, în Bosnia-Herțegovina. După el, caporalul Adrian Gorgotă, de la Poliția Militară, ne-a descris drumul norocului și al lui Dumnezeu într-un teatru de operații, caporalul Ionel Din ne-a vorbit despre orgoliile și lacrimile militarilor, iar maiorul Ștefan Neagu a încercat să ofere un răspuns la întrebarea românilor despre Irak și Afganistan: ce căutăm noi acolo?

Nu știm foarte multe despre ei. Au făcut din lumea lor, a gradelor, un univers distinct în societatea românească, o lume închisă. Vorbim despre ei rar, mai mult în circumstanțe nefericite – dezastre naturale, un erou căzut. E greu de înțeles pentru noi de ce pleacă, de ani de zile, în niște locuri în care simțim că noi, românii, nu avem ce căuta. Chiar și așa, militarii români se bat doar cu preoții pentru încrederea populației.

Pentru a-i cunoaște pe acești oameni, pentru a asculta ce au de povestit, gândul a început seria „OAMENI TARI”. La împlinirea a zece ani de la invazia din Irak și cu un an înaintea retragerii din Afganistan, vă prezentăm militari care au fost în aceste teatre.

Cum în Armată individul nu există, important fiind doar colectivul, le-am dat acestor militari un termen generic, colectiv: „OAMENI TARI”. Deși sunt bine pregătiți și foarte raționali, își fac loc și de emoții când țin pușca în mână printre amărâții copii afgani și nu uită că o pereche de șosete sau o sticlă de apă înseamnă enorm pentru ei.

Plutonierul Cosmin Ciacâru are 32 de ani și este în Armată de 10 ani. Vorbește despre cuvântul „militar” ca despre un adjectiv. A fi militar este o caracterizare în sine a unei persoane.

A fost în două misiuni internaționale. Prima, în Irak (2007) și cea de-a doua, în Afganistan (2011). „În Irak am fost pe o funcție de luptător, am fost ajutor de comandant de grupă, iar în Afganistan am fost subofițer de stat major”, ne explică plutonierul.

În Irak, a fost în Nassiria, regiune din sudul țării. Fiind pe funcție de lupător în Irak, mergea în misiuni de patrulare, în timp ce în Afganistan nu a avut astfel de misiuni, deoarece muncea în cadrul comandamentului: „Am fost în cadrul biroului S3, în care erau oamenii care conduceau trupele, oamenii din spate, care nu se văd pe teren„.

Rolul acestor oameni este de a face misiunea cât mai ușoară posibil pentru cei de pe teren. „Noi îi ajutam”, punctează militarul.

Militar român în Nassiria // FOTO: Nawfal Hashem/AFP/Mediafax

Ce are Irakul în comun cu România

Când îl rugăm să compare cele două teatre, subliniază că Irakul și Afganistanul sunt două lucruri complet diferite și misiunile sunt, la rândul lor, cu totul diferite. „În prima misiune, am făcut anumite lucruri, în a doua misiune am făcut cu totul și cu totul diferit”, spune plutonierul Ciacâru.

O diferență majoră între cele două misiuni a fost dată de infrastructură, precizează el: „Ideea de bază e că, în Afganistan, autostrada nu e atât de mare, iar în Irak autostrada chiar era autostradă. E ca la noi”. Așa afli, deci, ce are Irakul în comun cu România.

Care a fost, privind acum în urmă, momentul cel mai dificil din cele două misiuni? Primul contact, răspunde militarul.

„Când am ajuns în Irak. Era prima dată când mergeam în misiune și nu știam ce este. Acela a fost cel mai dificil. Când ajungi și vezi și nu știi ce este”, povestește plutonierul Ciacâru

Trupul și mintea se acomodează foarte repede: „Când îți dai seama, devine din ce în ce mai ușor. Prima dată, știi doar teoretic la ce să te aștepți. Momentul dificil este să vezi dacă teoria bate cu practica. Noi ne așteptam la ceva mai greu, dar a fost mult mai bine. Așteptările noastre erau mai joase – ziceam că s-ar putea să fie mai greu. Dar nu, a fost mult mai bine decât ne așteptam să găsim”, povestește mândru plutonierul.

„Ideea este că, dacă te pregătești să faci ceva, și ajungi acolo și faci acel lucru, nu mai este nimic ieșit din comun. M-am dus acolo să fac ceva, să termin și mă întorc acasă„, adaugă. Simplu.

Plecarea. Întoarcerea

Militari români, într-o aeronavă Hercules, la întoarcerea din misiune în Irak // FOTO: Andreea Balaurea/Mediafax

„Dacă nu ai un pic de emoție înseamnă că nu trăiești”

Ce își amintește plutonierul Ciacâru din ultima zi a primei sale misiuni externe, cea din Irak? Somnul. A dormit, s-a odihnit pentru întoarcere. La întoarcere, nu ai cum să dormi, explică plutonierul: „Te bucuri de familie”.

În prima misiune, nu era căsătorit. În cea de-a doua, în schimb, a lăsat în urmă și o soție, și un copil, pe care, la întoarcere, l-a găsit altfel. „Era o diferență. Când m-am întors, copilul vorbea”, povestește râzând militarul. Acum, băiatul lui are 3 ani și jumătate.

La fel ca mulți dintre colegii lui, Cosmin Ciacâru vorbește îndelung despre pregătire, despre cât de simplu pare totul odată ajuns acolo, în praful din Irak sau din Afganistan. Vorbește despre o inerție în virtutea căreia se desfășoară lucrurile acolo. Cât loc mai e de altceva acolo, dincolo de această pregătire și rațiune? Ce i-ar face pe acești militari oameni tari, dar nu roboți trimiși la luptă?

„În primul rând, trebuie să te bazezi pe gândire și pe ce ai învățat. Dar dacă nu ai un pic de emoție înseamnă că nu trăiești. Deci emoția te ține viu. Chiar și acolo. Și oriunde. Chiar și pe stradă. Și când traversezi strada ai emoții: dacă vine vreo mașină, dacă nu oprește? Tot emoție e” – aceasta este, pentru plt. Cosmin Ciacâru, definiția OAMENILOR TARI.

În prezent, avem 1.565 de militari în Afganistan. De regulă, românii sunt dislocați în provincia Zabul, provincie de sud-est, care se învecinează cu Pakistanul, unde asigură zona de securitate a deja celebrei autostrăzi A1.

Potrivit MApN, România a pierdut 20 de militari în Afganistan și doi în Irak, iar un al treilea s-a sinucis în Irak.

Aceștia sunt:

â–ºAfganistan: sublocotenenții post mortem Ion-Lucian Leuștean (9 mai 2012); Cătălin Ionel Marinescu (10 mai 2011), Constantin-Laurențiu Lixandru (5 mai 2011), Cristian-Petru Filip (1 octombrie 2010), Marius Florin Sfecheș (1 octombrie 2010), Dan Ciubotaru (23 iunie 2010), Paul Caracudă (23 iunie 2010), Valerică Leu (12 mai 2010), Florin Bădiceanu (23 februarie 2010), Claudiu Chira (26 februarie 2009), Dragoș Traian Alexandrescu (31 august 2008), Claudiu Marius Covrig (13 iunie 2008), Ionuț Cosmin Sandu (20 martie 2008), Aurel Marcu (6 septembrie 2007), Ionel Gheorghiță Drăgușanu (20 iunie 2006), Narcis Șonei (24 aprilie 2005), Iosif Silviu Fogarași (11 noiembrie 2003), Mihai-Anton Samuilă (14 noiembrie 2003) și maiorii post mortem Iuliu-Vasile Unguraș (7 aprilie 2009) și Tiberius-Marcel Petre (3 aprilie 2009).

â–ºIrak: sublocotenenții Bogdan Valerian Hâncu (27 aprilie 2006) și Ioan Grosaru (21 septembrie 2007). Primul militar român care a murit în Afganistan a fost caporalul Lili Dobre, care s-a sinucis în 24 martie 2006.

Cameraman: Cătălin Sanda

Editor imagine: Daniel Ivan